Fractura in/de timp

 

 

 

E ciudata viata asta…..toata e o lupta cu timpul….cu secundele, cu saptamanile, cu anii proprii sau cu ai altora…. Ani si ani la rand lupti si speri … ca va fi bine, ca omul de langa tine e cel caruia merita sa-i dai tot, ca merita sa lupti sa …. Sa ce? Pentru ca timpul nu il poti eficientiza, poate doar cateva actiuni care il strabat, insa pe el nu il poti fractura. Pentru toti vine o zi cand se termina! O zi in care stam si ne uitam in jur ca si cum am fi beti si ne miram…unde am gresit, cand a trecut asa repede tot, unde e sansa pe care am merita-o. Asa spunem toti…cand ne trezim ca o fereastra murdara si singura catre un cer cenusiu si neinduplecat… E trist sa fii fereastra si sa astepti alt cer…sa fii ca un ochi insetat de senin dar orbit de neputinta…Viata e generoasa, pana la un punct…iti ofera ceruri, prin care nimeni nu poate zbura fara regrete ulterioare, pentru ca apoi, tot ea, viata, sa fie crunta: sa te sileasca sa regreti, sa vrei sa intorci timpul, sa doresti sa il fracturezi, cumva….Si ce te supara mai rau este ca aproape nimic din ce pentru tine este determinant, important, plin de semnificatie, pentru altii nu are importanta….si vrei iar sa rupi timpul in secunde, sa intri in secundele lor, sa ii intelegi, sa le explici ce vrei. E un cerc perpetuu de „Necomunicare”, oricat am batatori notiunea…nimeni nu poate intelege pe nimeni cu adevarat si nimeni nu poate fractura timpul macar o secunda, sa puna in eternitate ceva. Nici macar iubirea nu poate fi pusa, pentru ca oricat s-ar iubi, unul din doi are puterea de a se desprinde si de a privi de sus. Cel care se desprinde, pleaca! Pleaca, pur si simplu… si iar ne luptam cu timpul, pentru ca l-am fi putut impiedica, in opinia noastra…. Pleaca si lasa in urma un gust amar de pelin, de menta … De fapt ceva amestecat intre pelin si menta, intre nostagie si tristete, intre durere (aproape fizica) si parere de rau … Rana se vindeca incet – incet … Rana se vindeca si vindecandu-se invatam ca daca ne-a durut … NU TREBUIE SA NE MAI DOARA …iar aici trebuie sa multumim timpului, pentru prima oara, ca nu s-a fracturat si ca ne-a ajutat sa trecem mai departe….cat de departe….inca un pas, pentru ca tot singuri o sa fim, la un moment dat… Culmea ridicolului este ca in nemasurata dorinta de a nu mai suferi, ii facem pe altii sa sufere….asta e viata! Asta e timpul! Ne nastem, crestem, iubim, SUFERIM …II FACEM PE ALTII SA SUFERE … ca sa nu mai suferim noi !!! E o chestiune de protectie in fata timpului, si aceasta… Culmea ridicolului? Noi nu am fost de vina, si nici ei…doar necorelarile temporale…..si iar doresti o fractura in timp, sau de timp…..nu se poate….asta e viata, stramba si taioasa….